România este singura țară din Uniunea Europeană în care magistrații se pot pensiona în jurul vârstei de 47 de ani, în timp ce, în majoritatea statelor europene, vârsta de pensionare pentru această categorie este stabilită între 65 și 70 de ani. Discuțiile privind o posibilă creștere a vârstei de pensionare au generat deja nemulțumiri în sistemul judiciar, iar primele forme de protest au apărut în rândul magistraților.
Fostul deputat PSD de Dâmbovița, Radu Popa, a comentat situația într-o postare pe rețelele de socializare, subliniind impactul financiar masiv pe care aceste pensii îl au asupra bugetului de stat.
„Un magistrat se poate pensiona cu 20–23 de ani mai devreme decât media europeană, în condițiile în care speranța de viață depășește 75–78 de ani. Asta înseamnă că statul plătește pensii speciale timp de 25–30 de ani, în loc de 10–15.”
Radu Popa a reamintit că pensiile magistraților se numără printre cele mai mari din România, fiind cuprinse între 15.000 și 30.000 lei lunar, ceea ce face ca povara bugetară să fie mult mai mare comparativ cu pensiile obișnuite. În opinia sa, problema pensiilor speciale este cu atât mai gravă în contextul în care actul de justiție este extrem de lent.
„În timpul acesta, sistemul de Justiție este la pământ. Orice dosar durează ani și ani de zile până își vede omul dreptatea, iar unii au murit și dreptatea lor a murit cu ei.”
AUTOR: F.S.














