Preşedintele Nicuşor Dan face, duminică, o vizită în Republica Moldova, cu prilejul Zilei Limbii Române, unde va fi primit de către preşedintele Republicii Moldova, Maia Sandu şi va participa la evenimentul ”Marea Dictare Naţională”, din Piaţa Marii Adunări Naţionale din Chişinău.
Deschiderea evenimentului „Marea Dictare Națională”, a avut loc în prezenţa celor doi demnitari, Maia Sandu şi Nicuşor Dan, care au fost întâmpinaţi cu aplauze în Piaţa Marii Adunări Naţionale din Chişinău.
„Sunt deosebit de onorat să fiu astăzi aici. Începând din 2011 această zi este celebrată și în România și poate n-ar fi rău să copiem și Marea Dictare Națională. Am putea să începem cu clasa politică, de exemplu”, a spus Nicușor Dan, în discursul său la evenimentul „Marea Dictare Națională”, organizat în Piața Marii Adunări Naționale din Chișinău.
„Eu tot timpul am considerat limba română un dar. Dvs., în opinia mea, ați dat un exemplu lumii întregi prin lupta pe care ați dat-o pentru a păstra această limbă și această identitate. Din nou, sunteți un exemplu pentru Europa și pentru lumea întreagă pentru modul în care încercați să apărați democrația în fața acelorași tipuri de presiuni care vin din aceeași parte și dovediți prin asta că sunteți mai europeni decât europenii și că locul dvs este în UE”, a adăugat președintele.
„România și Republica Moldova sunt țări care au valori comune, care au nevoie una de cealaltă și este responsabilitatea noastră să ne ajutăm unii pe ceilalți astfel încât aceste două țări să aibă un viitor luminos în lumea pe care o construim noi toți”, a mai spus Nicușor Dan.
Editor: IFA














