You are currently viewing Festivalul Internațional „George Enescu”, ajunge și la Târgoviște!

Festivalul Internațional „George Enescu”, ajunge și la Târgoviște!

Festivalul Internaţional „George Enescu”, unul dintre cele mai impresionante evenimente culturale din lume, ajunge, anul acesta, în peste 20 de oraşe din România şi în Chişinău, având scopul de a face muzica clasică accesibilă unui public cât mai numeros prin intermediul unor expoziții, conferințe concerte sau recitaluri, susţinute de orchestre europene de prestigiu şi ansambluri de cameră, alături de renumiți solişti români şi străini.

La Târgoviște, la Casa de Cultură a Sindicatelor, va avea loc duminică, 07 septembrie, de la ora 19:00, concertul simfonic “Rondul de seară” și va fi susținut de Orchestra Simfonică de Tineret “Andante”, dirijor Tiberiu Dragoș Oprea, alături de Roman Kim, unul dintre cei mai inovatori violoniști ai lumii, și Constantin Borodin, violoncelistul laureat al Concursului Internațional “George Enescu”.

Programul serii va cuprinde:

– Richard Wagner – Uvertura de concert nr. 1 în re minor;

– Antonín Dvořák – Waldesruhe, op. 68, nr. 5 în Re bemol Major;

– Franz Schubert – Simfonia nr. 8 „Neterminată” în si minor;

– Ludwig van Beethoven – Concert pentru vioară și orchestră în Re Major.