You are currently viewing Bolojan: Eu cred că de la 1 ianuarie, ucrainenii care mai sunt în România, nu mai trebuie să beneficieze de servicii de asigurări de sănătate

Bolojan: Eu cred că de la 1 ianuarie, ucrainenii care mai sunt în România, nu mai trebuie să beneficieze de servicii de asigurări de sănătate

Premierul Ilie Bolojan a explicat, invitat fiind la un post de televiziune, că atacurile AUR la adresa Guvernului, prin care arată că taxele românilor au crescut din cauza ajutorului acordat Ucraina și Republicii Moldova, este nefondat și o modalitate simplistă de a privi lucrurile.

Premierul a precizat că impactul susținerii ucrainenilor aflați în România nu este unul foarte mare, dar, chiar și așa, consideră că, de la 1 ianuarie 2026, aceștia nu ar trebui să  mai beneficieze de asigurări de sănătate pentru că, până acum, ar trebui deja să muncească în țara noastră.

Este cea mai simplistă linie de atac și astfel de argumente nu stau în picioare pentru că deficitele noastre sunt generate de componentele pensii, salarii și aparat supradimensionat. Deficitele noastre vin din cauza încasărilor prea mici și a cheltuielilor prea mari. Pe toate direcțiile din țara asta am dat drumul la autostrăzi, la drumuri expres și acestea sunt cauze ale deficitului nostru. Este în mod sigur un fake! Trebuie să fim onești cu românii: avem peste 100.000 de ucraineni care fie au tranzitat România fie s-au stabilit în România. Ei au beneficiat de asigurări de sănătate, dar noi eram 6,3 milioane de contribuabili la sistemul de sănătate și peste 16 milioane de contribuabili. Vă dați seama ce impact aveau ucrainenii? Eu cred că de la 1 ianuarie, ucrainenii care mai sunt în România, nu mai trebuie să beneficieze de servicii de asigurări de sănătate. Cei care trebuiau să se adapteze în România și care mai sunt la noi în țară, ar fi trebuit deja să fie integrați.”, a spus Ilie Bolojan, la Digi 24.

Editor: IFA