Tradiționala „Întâlnire cu fiii satului” nu va avea loc anul acesta în comuna Ocnița. Primarul Eduard Barcău a anunțat public că evenimentul este suspendat, decizia fiind luată pe fondul constrângerilor bugetare și al incertitudinilor generate de măsurile economice adoptate la nivel guvernamental.
„Stimați cetățeni ai comunei Ocnița, vă aduc la cunoștință că anul acesta nu vom organiza Sărbătoarea comunei Ocnița – Întâlnire cu fiii satului, după cum știți poate deja și ați observat și în alte localități. Focusul va fi pe bugetul până la finalul anului, având stopate investiții, iar până la finalizarea măsurilor luate de Guvern în pachetul 2, nu mă pot pronunța asupra altor aspecte”, a declarat primarul.
Decizia se aliniază unei tendințe întâlnite și în alte localități, unde administrațiile locale au ales să limiteze cheltuielile pentru evenimente festive, în contextul restricțiilor bugetare din acest an.
AUTOR: F.S.














