În noapteade sâmbătă spre duminică, va avea loc o eclipsă totală de Lună, un fenomen ceresc spectaculos vizibil și în România. Satelitul natural al Pământului va fi complet acoperit de umbra Pământului, transformându-se într-o sferă cu nuanțe de roșu și portocaliu, fenomen cunoscut și sub denumirea de „Lună sângerie”.
Fenomenul va începe la ora 20:30 (ora României), când Luna va intra în penumbra Pământului, și va atinge apogeul la ora 21:21, când va fi complet acoperită de umbra terestră. Întregul eveniment se va încheia la ora 23:55.
Se estimează că aproape 77% din populația globului – adică în jur de 6,2 miliarde de oameni – vor putea admira întreaga fază de totalitate a eclipsei de Lună din 7-8 septembrie 2025.
De-a lungul timpului, s-au născut diverse legende și spaime despre aceste fenomene, însă „Luna Sângerie” nu anunță apocalipsa, ci marchează doar un moment spectaculos de aliniere cosmică: Soarele, Pământul și satelitul nostru natural se află pe aceeași linie, iar atmosfera terestră filtrează lumina în așa fel încât Luna capătă nuanțe hipnotizante de roșu.
Următoarea eclipsă totală de Lună va avea loc pe 14 martie 2026, dar aceasta nu va fi vizibilă în totalitate din România.
Editor: IFA
















