You are currently viewing Vreme plăcută, în următoarele două săptămâni, în județul Dâmbovița

Vreme plăcută, în următoarele două săptămâni, în județul Dâmbovița

Deși am intrat deja în a doua săptămână de toamnă, vremea încă ne răsfață cu temperaturi de vară, mai ales în prima parte a intervalului următor. Conform prognozei Administrației Naționale de Meteorologie pentru regiunea Muntenia, următoarele două săptămâni vor aduce totuși unele variații de temperatură și câteva episoade de instabilitate atmosferică.

La început, dâmbovițenii vor avea parte de zile cu iz de vară autentică. Temperaturile maxime vor urca treptat, de la 30°C în prima zi, până la 33–34°C, valori resimțite mai ales în zona de câmpie a județului, la jumătatea acestei săptămâni.

După acest episod călduros, temperaturile vor intra pe un trend descendent, iar maximele se vor apropia de 28°C, valori care se vor menține până spre finalul intervalului. Minimele nocturne vor fi cuprinse, în prima parte, între 13 și 16°C, urmând ca după 12 septembrie să coboare spre 12°C, mai ales în zonele deluroase și depresionare din nordul județului.

Meteorologii atrag atenția că, spre sfârșitul primei săptămâni, sunt posibile ploi de scurtă durată, mai ales după-amiaza și seara.

Astfel, începutul de toamnă se anunță unul blând pentru Dâmbovița, cu zile călduroase, dar și cu mici semne de răcire specifice sezonului.

AUTOR: F.S.