Orașul Titu se pregătește pentru trei zile de sărbătoare, între 12 și 14 septembrie, când Zilele Orașului se împletesc, în acest an, cu tradiția târgului de la Hagioaica.
Ediția din 2025 vine cu o noutate majoră: întreaga locație a fost reorganizată pentru confortul și siguranța participanților.
„Alei noi pentru circulație, o zonă de spectacol extinsă și modernizată, spații special amenajate pentru comercianți și un parc de distracții pentru toată familia, parcări organizate și zone rezervate pentru echipaje de intervenție și artiști – totul a fost gândit pentru ca oamenii să se bucure de sărbătoare în cele mai bune condiții”, a transmis primarul orașului Titu, Laurențiu Costache.
Siguranța participanților va fi asigurată de poliție, jandarmerie și administrația târgului, astfel încât tradiția locului să se împletească armonios cu modernitatea.
Atmosfera va fi întreținută de un program artistic variat, cu artiști îndrăgiți care vor urca pe scena de la Hagioaica. Vineri seara, petrecerea începe cu Axinte, Julia & Trupa Sexxy, Nicu Paleru și Lorin Stănescu Band. Sâmbătă, scena va aparține atât tinerelor talente din Titu, cât și unor nume consacrate precum Nicu Albu, Aurel Moga, Shondy și Connect-R. Duminica se încheie în forță, cu Marina Roșu, Mariana Stan, Vlăduța Lupău, Roxana Dobrițoiu și Jador.
Astfel, Târgul de la Hagioaica devine din nou inima comunității, unind tradiția și bucuria populară cu ritmurile moderne și energia unei sărbători așteptate de întreaga zonă.
AUTOR: F.S.














