You are currently viewing Ziua Pompierilor, sărbătorită mâine, în Dâmbovița, cu porți deschise

Ziua Pompierilor, sărbătorită mâine, în Dâmbovița, cu porți deschise

Pe 13 septembrie, România marchează Ziua Pompierilor, o zi încărcată de istorie și emoție, în care întreaga țară își cinstește salvatorii.

Momentul amintește de eroismul pompierilor militari conduși de căpitanul Pavel Zăgănescu, care, în 1848, au scris o pagină glorioasă la Bătălia din Dealul Spirii. Anul acesta se împlinesc 177 de ani de la acea luptă ce a consfințit devotamentul, curajul și spiritul de sacrificiu al pompierilor români.

Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Basarab I” Dâmbovița îi invită pe dâmbovițeni să fie parte din această zi specială. Sâmbătă, între orele 10:00 și 18:00, subunitățile ISU din județ își deschid porțile pentru public. Vizitatorii vor putea descoperi autospecialele, echipamentele de intervenție și vor afla, chiar de la salvatori, cum arată o zi din viața unui pompier.

Împreună cu voi marcăm Ziua Pompierilor – o zi în care noi, salvatorii dâmbovițeni, celebrăm curajul și spiritul de sacrificiu ce ne apropie de oameni”, transmite ISU Dâmbovița.

AUTOR: F.S