România a sărbătorit astăzi, 13 septembrie, Ziua Pompierilor, o zi cu puternică încărcătură istorică, marcată de lupta eroică a militarilor conduși de căpitanul Pavel Zăgănescu în 1848, la Dealul Spirii. Este momentul în care curajul și spiritul de sacrificiu ale acestor salvatori sunt celebrate în întreaga țară.

La nivel local, președintele Consiliului Județean Dâmbovița, Corneliu Ștefan, a adresat un mesaj emoționant către pompierii dâmbovițeni și familiile acestora.
„Îi sărbătorim pe cei care, atunci când apare pericolul, nu dau înapoi, ci merg înainte – POMPIERII. Curajul, disciplina și spiritul de sacrificiu pe care le arată sunt adevărate repere morale pentru comunitatea noastră”, a subliniat acesta.

Totodată, Corneliu Ștefan a amintit că „fiecare viață salvată, fiecare casă apărată, fiecare misiune dusă la bun sfârșit înseamnă siguranță pentru oameni”, adăugând un gând de recunoștință și pentru familiile care îi sprijină pe salvatori.

AUTOR: F.S.














