Criminalitatea informatică este una dintre cele mai mari provocări ale prezentului, iar mediul de afaceri și instituțiile au nevoie de soluții concrete pentru a se proteja. Tocmai de aceea, Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Dâmbovița organizează, împreună cu Inspectoratul de Poliție Județean Dâmbovița, Universitatea „Valahia” din Târgoviște, Asociația Pro Prevenire și CECCAR – Filiala Dâmbovița, evenimentul „Cybercrime în secolul XXI – Provocări și soluții”.
Întâlnirea va avea loc miercuri, 17 septembrie 2025, între orele 10.00 – 14.00, la Centrul Internațional de Conferințe, Sala Roșie, Corp K, Universitatea „Valahia” din Târgoviște.
„Cât de pregătită este compania ta pentru atacuri cibernetice?”, este întrebarea de la care pornește conferința, menită să aducă în prim-plan riscurile actuale și tendințele în criminalitatea cibernetică, dar și soluțiile practice pentru companii și organizații.
„Într-o lume digitală în continuă schimbare, criminalitatea informatică reprezintă una dintre cele mai mari provocări pentru mediul de afaceri, instituții și întreaga comunitate”, transmit organizatorii.
Participanții vor afla detalii despre măsuri de protecție eficiente, rolul educației în creșterea nivelului de securitate cibernetică și importanța colaborării interinstituționale. Interesul pentru eveniment este unul major, iar organizatorii atrag atenția că locurile disponibile sunt aproape epuizate.
AUTOR: F.S.














