You are currently viewing Comunitatea din Iedera a spus, astăzi, „Da” curățeniei

Comunitatea din Iedera a spus, astăzi, „Da” curățeniei

Comuna Iedera s-a alăturat mișcării naționale Let’s Do It, România. într-o zi dedicată curățeniei și responsabilității față de natură. Sub coordonarea primăriei, voluntari de toate vârstele, angajați ai administrației locale și locuitori ai comunei au ieșit la curățenie, adunând deșeuri din zonele verzi, de pe marginea drumurilor și din locurile intens tranzitate.

Primarul Cristian Stoica a subliniat importanța gestului colectiv, mulțumind tuturor celor implicați.

Astăzi, comuna noastră s-a alăturat mișcării naționale Let’s Do It, România!, într-o zi dedicată curățeniei și grijii față de mediul înconjurător. (…) Această acțiune nu este doar despre curățenie, ci și despre responsabilitate. Ne dorim să oferim un exemplu copiilor noștri și să arătăm că respectul față de natură înseamnă respect față de noi înșine și față de generațiile viitoare.”

Acțiunea din Iedera a demonstrat că prin solidaritate și implicare, comunitatea poate deveni mai curată, mai frumoasă și mai responsabilă.

Fiecare gest contează, iar împreună putem schimba mentalități și obiceiuri”, a adăugat edilul.

AUTOR: F.S.