You are currently viewing Incendiu puternic în miez de noapte, la Gheboieni! Pompierii au intervenit!

Incendiu puternic în miez de noapte, la Gheboieni! Pompierii au intervenit!

La data de 20 septembrie 2025, în jurul orei 03.10, mai multe echipaje de urgență au fost solicitate să intervină în cazul unui incendiu produs la o anexă gospodărească din localitatea Gheboieni.

La fața locului, incendiul s-a manifestat la o anexă gospodărească pe o suprafață de aproximativ 30 de metri pătrați, fiind afectat și acoperișul casei pe o suprafață de aproximativ 20 de metri pătrați.

Pentru stingerea flăcărilor au acționat pompierii Gărzii Voinești și Detașamentului Târgoviște, cu 3 autospeciale de stingere și un echipaj SMURD.

Din fericire, nu au fost înregistrate victime, ci numai însemnate pagube materiale!