Succes entuziasmant pentru Chindia Târgoviște în campionat! Pe teren propriu, cu tribunele aproape pline, dâmbovițenii s-au descătușat total și au învins-o pe Steaua București, cu scorul de 3-0, în ultimul meci din etapa a 7-a.
Chindia Târgoviște a fost superioară bucureștenilor la toate capitolele, iar succesul a fost unul mai mult decât meritat. În minutul 26, Alexandru Albu a deschis scorul pentru târgovișteni, iar nouă minute mai târziu, Stiven Plaza l-a urcat la 2-0, în urma unui șut spectaculos, care a „rupt” plasa porții adverse.
În actul secund, veteranul din atacul Chindiei, Daniel Florea, nu s-a lăsat nici el mai prejos și a marcat fără speranțe, la vinclu, în poarta lui Frânculescu, ducând scorul la unul de neprezentare. Cu 16 puncte acumulate, formația târgovișteană a urcat pe locul 4 în clasamentul Ligii 2.
Etapa viitoare, în deplasare, Chindia va da peste Ceahlăul Piatra Neamț. Partida dintre cele două formații este programată duminică, 28 septembrie, de la ora 12.30.
M.I.














