Europarlamentarul român Diana Şoşoacă este vizată de acuzaţii foarte grave, precum lipsire de libertate şi ultraj, până la promovarea ideilor fasciste şi negarea Holocaustului.
Într-un comunicat de presă transmis marți de Parchetul General se precizează că Diana Șoșoacă – care este președinta partidului extremist S.O.S. – este acuzată de patru infracțiuni de lipsire de liberte.
Aceasta este acuzată de patru infracţiuni de lipsire de libertate în mod ilegal, dar şi de promovarea cultului persoanelor condamnate pentru crime de război, idei fasciste, legionare, rasiste, xenofobe şi antisemite. Printre acuzaţii se regăsesc şi negarea Holocaustului, precum şi fapta de ultraj.
În acest context, procurorul general al României a solicitat Parlamentului European ridicarea imunităţii parlamentare a Dianei Şoşoacă, pentru ca investigaţia să poată continua fără restricţii.
Marți, ea a postat pe rețelele sociale un video din care reiese că s-ar afla la Bruxelles.
Pentru a fi efectiv pusă sub acuzare, Parlamentul European trebuie să îi ridice imunitatea parlamentară Dianei Șoșoacă. De precizat că ridicarea imunității nu înseamnă pierderea mandatului de europarlamentar și nu constituie o afirmație de vinovăție, ci permite autorităților să investigheze sau să judece.
Editor: IFA

















