Astăzi, în plenul Camerei Deputaților, deputatul PNL de Dâmbovița, Aurelian Cotinescu, a susținut o alocuțiune în cadrul căreia a precizat că România are șansa de a deveni, în anul următor, membru cu drepturi depline al Organizației pentru Cooperare și Dezvoltare Economic.
Aderarea României la OCDE ar aduce beneficii majore pentru cetățeni și economie, consolidarea reputației internaționale, creșterea încrederii investitorilor, împrumuturi la dobânzi mai mici, locuri de muncă mai bine plătite, stabilitate și predictibilitate, precum și politici publice mai eficiente. Pentru asta însă, a subliniat parlamentarul de Dâmbovița, este nevoie de stabilitate politică și de respectarea angajamentelor asumate.
„Sunt semnale clare că anul viitor putem atinge acest obiectiv strategic. Dar este nevoie de coerență în actul de guvernare și de respectarea angajamentelor de reformă”, a declarat Aurelian Cotinescu.
Acesta a condamnat atacurile mediatice îndreptate împotriva premierului Ilie Bolojan și a atras atenția că responsabilitatea deciziilor aparține întregii coaliții de guvernare, care și le-a asumat.
„Formulele de tip «Bolojan taie, Bolojan concediază, Bolojan spânzură…» falsifică realitatea. Deciziile guvernamentale se iau prin consensul tuturor partidelor aflate la guvernare. Planul de reforme este asumat de PSD, PNL, USR, UDMR și minorități (…) Avem colegi care ziua participă la guvernare, iar seara critică premierul la televizor. E timpul pentru o reașezare: să acceptăm situația de facto, cu bune și cu rele, și să ne asumăm reforma – inclusiv consecințele ei politice. Nu este normal ca un partid, mă refer la PSD, să facă opoziție propriului guvern, după cum nu este corectă nici fuga de răspundere”.
Deputatul a încheiat printr-un apel la onestitate și responsabilitate.
„Avem angajamente asumate şi nu cerem decât respectarea cuvântului dat, respectarea adevărului şi puţină onestitate!”.
AUTOR: F.S.














