Sala de festivități a Liceului Teoretic „I.C. Vissarion” din Titu s-a transformat, astăzi, pe 26 septembrie, într-un adevărat laborator al ideilor și al pasiunii pentru cunoaștere, găzduind evenimentul „Noaptea Cercetătorilor Europeni” – 2025.
Deschiderea oficială a reunit personalități locale și inițiatori ai proiectului. Lucreția Mateescu, director al liceului, a transmis bucuria de a găzdui „un eveniment ce stimulează creativitatea și pasiunea tinerilor pentru știință”. Nicoleta Liliana Grigorescu, coordonator local din partea Bibliotecii Orășenești Titu, a subliniat că „educația și cercetarea sunt motoare reale pentru dezvoltarea comunității”. La rândul său, Alexandra Brutaru, președinte al Asociației DAR Development, a evidențiat importanța colaborării și implicării în proiecte dedicate tinerilor.
Elevii din școlile orașului au impresionat cu experimente de chimie și fizică, demonstrații de robotică și programare, activități interactive care au adus știința mai aproape de public. Atmosfera a fost completată de energia grupului de toboșari DARFUNKIDS, care a dat evenimentului un plus de ritm și vitalitate.
Organizată anual la nivel european, „Noaptea Cercetătorilor” își propune să apropie comunitatea de cercetare și să inspire noi generații de tineri să îmbrățișeze știința. La Titu, ediția din 2025 a arătat că pasiunea pentru inovație și descoperire este vie și poate aduna laolaltă elevi, profesori, părinți și reprezentanți ai instituțiilor locale.

AUTOR: F.S.














