You are currently viewing Duminică, Republica Moldova alege un nou Parlament. Vezi unde sunt secții de vot deschise în România

Duminică, Republica Moldova alege un nou Parlament. Vezi unde sunt secții de vot deschise în România

Cetățenii din Republica Moldova votează, duminică, pe 28 septembrie 2025, pentru formarea unui nou Parlament. Ei pot vota și dacă nu se află pe teritoriul României în ziua votului, la una dintre secțiile special organizate. În România sunt deschise 23 de secții.

Pentru alegerile parlamentare din Republica Moldova, de pe 28 septembrie, vor candida nu mai puțin de 15 partide, trei blocuri politice și patru candidați independenți. Sondajele arată că doar patru formațiuni au șanse reale de a-și trimite reprezentanții în Parlamentul Republicii Moldovei după alegerile din 28 septembrie.

Cu prima șansă pleacă PAS, partidul aflat la guvernare și care a obținut la alegerile de acum patru ani o majoritate covârșitoare în Parlament. PAS, partid fondat de actualul președinte al Republicii Moldova, a condus Republica Moldova în ultimii patru ani.

Cap de listă al partidului este Igor Grosu, actual președinte al Parlamentului, remarcat pentru un discurs pro-european și pro-român.

Pe locul doi în preferințele moldovenilor ar fi blocul așa-numit „Patriotic”. Acesta adună o pleiadă de lideri care au fost membri ai Partidului Comuniștilor sau colaboratori ai acestuia și care s-au reunit acum sub umbrela unui singur bloc.

Din acesta fac parte partidul condus de către fostul președinte pro-rus Igor Dodon (Partidul Socialiștilor), Partidul Comuniștilor din Republica Moldova, cu ajutorul căruia fostul președinte Vladimir Voronin s-a aflat la putere timp de opt ani, dar și două formațiuni nou-create: Partidul Inima Moldovei și partidul Viitorul Moldovei.

În viitorul Legislativ de la Chișinău ar mai putea accede și un alt bloc electoral, „Alternativa”. Acesta a fost construit în jurul imagini actualului primar general al Municipiului Chișinău, Ion Ceban.

În viitorul parlament ar avea șanse să intre și „Partidul Nostru”. Acesta este condus de către un controversat om de afaceri, Renato Usatîi. Liderul partidului a fost primar al orașului Bălți. Usatîi și-a construit o avere impresionantă prin afaceri în Rusia. Ulterior, Usatîi s-a refugiat în Republica Moldova și a rupt relațiile cu puterea de la Kremlin, cel puțin declarativ.

În România, cetăţenii moldoveni vor putea vota într-una dintre cele 23 de secţii de votare.

Au fost organizate cinci în Bucureşti, trei în Iaşi şi câte două la Braşov, Cluj-Napoca şi Timişoara.

Cetăţenii moldoveni au la dispoziţie câte o secţie şi în Bacău, Baia Mare, Constanţa, Craiova, Galaţi, Oradea, Sibiu, Suceava şi Târgu Mureş.

Editor: IFA