You are currently viewing Urban Titu, înfrângere la limită pe terenul liderului din serie: 2-3 cu Olimpic Zărnești

Urban Titu, înfrângere la limită pe terenul liderului din serie: 2-3 cu Olimpic Zărnești

Urban Titu a încheiat printr-o înfrângere, la limită, 2-3, disputa cu Olimpic Zărnești, ce a contat pentru etapa a 6-a a campionatului. Pe terenul liderului din serie, dâmbovițenii au avut posibilitatea de a scoate cel puțin un punct, dar anumite erori neforțate au împins Urbanul să încheie a patra deplasare stagională fără niciun punct.

În minutul 40, gazdele au deschis scorul, dar avantajul pe tabelă a fost anulat rapid de Urban, în urma golului marcat de Ianis Oprișan, un minut mai târziu.

În repriza a doua, în minutul 57, portarul Urbanului, Paul Ganea, s-a remarcat din plin și a respins excelent o lovitură de la 11 metri, dictată de arbitru în favoarea gazdelor. Zece minute mai târziu, Urban Titu a preluat conducerea pe tabelă, 2-1, după reușita semnată de Andrei Spînu. După al doilea gol marcat, dâmbovițenii se joacă cu ocaziile la poarta adversă, iar brașovenii profită din plin de acest lucru.

Cu 12 minute înainte de final, gazdele restabilesc egalitatea dintr-un penalty, iar în minutul 84, brașovenii au marcat din nou stabilind scorul final al unei partide extrem de spectaculoase.

În partida de la Zărnești, Titu a început meciul într-o formulă de echipă alcătuită din Ganea – Dicu, Rășcanu, Burcea, Oprea – Pătulea, Logofătu, Oprișan, D. Popescu – Chiriac, Spînu. Pe durata întâlnirii, antrenorul Marius Rotaru, a mai mizat pe Vasilescu, Costache, Stoica și Soare.

Cu 5 puncte acumulate, Titu se află pe locul 9 în serie. Etapa viitoare, acasă, echipa noastră va înfrunta Kids Tâmpa Brașov.

La sfârșitul meciului de la Zărnești, team-managerul lui Urban Titu, Armand Mihălăchioiu, a considerat că echipa sa a făcut un joc bun, iar rezultatul este unul nedrept, ținându-se seama de cum s-au desfășurat ostilitățile din teren.

„Un joc foarte bun pe care, din păcate, nu am reușit să-l tranșăm în favoarea noastră. La scorul de 2-1 pentru noi am avut trei ocazii imense de gol, dar de fiecare dată, rămași singuri cu portarul, le-am ratat cu nonșalanță.

Cum în fotbal apare acea lege nescrisă, cum că ocaziile se răzbună, așa s-a întâmplat și acum cu noi. Pe o greșeală a apărării noastre, unde am avut controlul mingii, în loc să degajăm ne-am complicat și a ieșit a doua lovitură de pedeapsă în favoarea gazdelor, care a fost și transformată. Astfel, ne vedem egalați la doi, asta după ce, la scorul de 1-1 portarul nostru, Ganea, a apărat perfect o primă lovitură de pedeapsă.

Apare presiunea din partea gazdelor și pe o nouă greșeală a defensivei noastre, adversarul înscrie golul 3, obținând astfel o victorie nesperată, ținându-se seama de cum s-au desfășurat ostilitățile în teren, în special în repriza a doua”.

M.I.