You are currently viewing Alerte cu bombă în mai multe orașe europene unde funcționează secții de votare pentru cetățenii moldoveni din diaspora

Alerte cu bombă în mai multe orașe europene unde funcționează secții de votare pentru cetățenii moldoveni din diaspora

Ministerul Afacerilor Externe de la Chișinău a anunțat, astăzi, că au fost înregistrate alerte cu bombă în mai multe orașe unde funcționează secții de votare pentru cetățenii moldoveni din diaspora. Printre acestea se află Bruxelles, Roma, Genova, Alicante, Ashville și București. 

,,Alertele cu bombă au început exact cum au atenționat autoritățile anterior că se va întâmpla ca parte a asaltului Federației Ruse asupra procesului electoral din Republica Moldova.Cazurile sunt la Bruxelles (Belgia), Roma, Genova (Italia), București (România), Ashville (SUA) și Alicante (Spania).Instituțiile statului s-au pregătit pentru acest scenariu, am stabilit proceduri clare și cooperăm cu partenerii noștri din alte state pentru ca procesul electoral să nu aibă de suferit”, au informat reprezentanții Ministerului Afacerilor Externe (MAE) de la Chișinău.

Potrivit MAE, instituțiile statului s-au pregătit pentru asemenea situații, au stabilit proceduri clare și cooperează cu partenerii din statele unde au fost înregistrate cazurile. Mesajul către cetățeni este să respecte recomandările autorităților și să continue votul în condiții de siguranță. În comunicat se precizează că procesele electorale sunt supravegheate video, iar camerele instalate în secțiile de votare monitorizează instrumentele electorale pentru a le păstra intacte până la reluarea activității.

Ministerul Afacerilor Externe (MAE) anunță cozi considerabile în fața mai multor secții de vot din marile orașe europene, inclusiv la București, Roma, Atena, Praga, Nürnberg și Lisabona.

La București, alerta cu bombă la secția de pe Str. Stavropoleus a determinat verificări suplimentare ale Poliției. Surse din cadrul Poliției Capitalei au declarat că amenințarea s-a dovedit a fi falsă. Procesul de votare nu a fost întrerupt, iar materialele electorale au rămas sub protecția autorităților pe toată durata verificărilor.

Oficialii au încurajat cetățenii să se prezinte la urne și să nu se lase influențați de tentativele de creare a panicii.

Editor: IFA