You are currently viewing Arbitrul Istvan Kovacs, la al doilea meci din acest sezon al Ligii Campionilor

Arbitrul Istvan Kovacs, la al doilea meci din acest sezon al Ligii Campionilor

Arbitrul român Istvan Kovacs a fost delegat și în a doua etapă din faza principală a Ligii Campionilor, ediția 2025-2026.

Istvan Kovacs va arbitra duelul dintre Villarreal (Spania) și Juventus (Italia), programat miercuri, 1 octombrie, de la ora 22:00. El va fi ajutat de asistenții Mihai Marica și Ferencz Tunyogi, de al patrulea oficial Szabolcs Kovacs, în timp ce în camera VAR se vor afla Cătălin Popa și Christian Dingert (Germania).

Istvan Kovacs a fost arbitrul finalei UCL din ediția trecută, câștigată de PSG, iar în prima rundă din acest sezon a arbitrat partida Olympiacos (Grecia) – Pafos (Cipru), scor 0-0.

România va mai avea un reprezentant în această etapă din UCL: Alexandru Deaconu va fi observator de arbitri la meciul FK Bodø/Glimt (Norvegia) – Tottenham (Anglia), de marți, 30 septembrie.