You are currently viewing Târgoviștenii au mers împreună pentru sănătatea inimii

Târgoviștenii au mers împreună pentru sănătatea inimii

Duminică, 28 septembrie, Târgoviște s-a alăturat orașelor din întreaga țară care au găzduit evenimentul „Promenada Inimilor”, o inițiativă a Societății Române de Cardiologie și a Fundației Române a Inimii, desfășurată cu sprijinul Rotary Club Târgoviște.

Și în acest an, târgovișteni au răspuns invitației și au pornit într-un marș prin centrul orașului, care s-a încheiat în Parcul Chindia, unde i-au așteptat activități dedicate mișcării și prevenției bolilor cardiace.

Ieri am mers împreună pentru sănătatea inimii! Împreună cu Interact Club Târgoviște am reunit comunitatea într-un marș prin oraș, care s-a încheiat în Parcul Chindia, unde am organizat un eveniment dedicat mișcării și prevenției bolilor cardiace”, au transmis reprezentanții Rotary Club Târgoviște.

Participanții au aflat de la specialiști cât de importantă este mișcarea zilnică și au avut ocazia să își măsoare tensiunea arterială.

Atmosfera a fost completată de premii oferite celor mai activi, dintre care două abonamente la sală, menite să încurajeze un stil de viață sănătos.

Mișcarea înseamnă viață. Mulțumim partenerilor și cadrelor medicale voluntare pentru sprijin!”, au adăugat organizatorii.

AUTOR: F.S.