Senatul României a aprobat un amendament prin care persoanele diagnosticate cu afecțiuni oncologice vor putea solicita retragerea integrală a sumelor acumulate în Pilonul II de pensii private, într-o singură tranșă. Măsura vine ca un sprijin direct pentru pacienții care se confruntă cu costuri ridicate de tratament și îngrijire. Dacă în forma inițială a proiectului Guvernului se prevedea că toți contribuabilii ar putea retrage doar 30% din economii la pensionare, urmând ca restul să fie plătit eșalonat pe o perioadă de 8 ani, pentru bolnavii de cancer regula se schimbă, astfel aceștia ar avea acces la întreaga sumă, la cerere.
Deși au existat propuneri de extindere a facilității și pentru alte afecțiuni cronice severe, acestea au fost respinse de comisia de buget-finanțe. În prezent, Camera Deputaților este for decizional.
Deputatul PNL de Dâmbovița, Aurelian Cotinescu, a subliniat importanța acestei schimbări legislative, subliniind faptul că o susține.
„Când boala lovește, ai nevoie de acces la banii tăi – nu la birocrație. Pacienții oncologici trebuie să aibă acces la economiile lor atunci când au cea mai mare nevoie. De aceea, voi susține în Camera Deputaților clarificarea legii pensiilor private (Pilon II și III).”
Parlamentarul a mai adăugat că proiectul presupune trei pași importanți pentru sprijinirea bolnavilor:
-acces rapid la 100% din economiile acumulate, pentru tratamente și cheltuieli urgente;
-operaționalizarea Registrului Național de Cancer, pentru verificarea rapidă a eligibilității;
-sprijin prin servicii medicale de calitate.
În România, peste 95.000 de cazuri noi de cancer sunt diagnosticate anual, iar aproape 54.000 de oameni își pierd viața din cauza acestei boli.
AUTOR: F.S.














