You are currently viewing Marea Dictare, o lecție despre frumusețea limbii române și puterea educației, la Târgoviște

Marea Dictare, o lecție despre frumusețea limbii române și puterea educației, la Târgoviște

Cu ocazia Zilei Educației, Cinematograful Independența din Târgoviște s-a transformat, ieri, într-o sală plină de emoție, în care sute de elevi, profesori, părinți și bunici au redescoperit bucuria scrisului corect și a limbii române, prin evenimentul „Marea Dictare”, organizat de Școala Gimnazială „Coresi”.

Proiectul, devenit deja o tradiție locală, a adus laolaltă oameni care cred în puterea educației și în frumusețea cuvântului scris. A fost o adevărată sărbătoare a limbii române, dar și un prilej de reflecție asupra rolului pe care școala îl are în formarea noastră ca oameni, cu grijă, respect și pasiune pentru învățare.

Actrița Maia Morgenstern, invitatul special al ediției din acest an, a oferit momente pline de emoție, cu vocea sa caldă și expresivă.

Într-o lume în care viteza și tehnologia ne fac uneori să uităm valoarea cuvintelor, „Marea Dictare” a reușit să reamintească publicului de toate vârstele cât de important este să scriem, să gândim și să vorbim frumos.

Evenimentul a fost organizat cu sprijinul Consiliului Județean Dâmbovița, Primăriei Municipiului Târgoviște, Inspectoratului Școlar Județean Dâmbovița, Facultății de Economie și Comunicare în Afaceri din cadrul ASE București, Bibliotecii Județene „I.H. Rădulescu” și Teatrului „Tony Bulandra”.

Pentru o zi, educația, arta și limba română au mers mână în mână, demonstrând că marile lecții se învață nu doar în bănci, ci și prin emoție, poveste și comunitate.

AUTOR: F.S.