Toate unitățile de învățământ din județul Constanța vor fi închise miercuri, 8 octombrie, din cauza condițiilor meteo extreme prognozate, a decis Comitetul Județean pentru Situații de Urgență (CJSU) Constanța, în urma avertizărilor emise luni dimineaţă de Administrația Națională de Meteorologie (ANM).
CJSU a luat hotărârea privind suspendarea cursurilor la nivel județean, în ziua de miercuri. Aceasta va fi transmisă ministerului Educației pentru a fi aprobată, a transmis Sorin Mihai, șeful ISJ Constanța.
„Le vom recomanda unităților de învățământ ca recuperarea să fie făcută pe parcursul anului școlar”, a precizat el într-o conferință de presă.
„Având în vedere prognoza meteo și evoluția situației operative din județ, se suspendă cursurile de învățământ preuniversitar pentru miercuri, 8 octombrie 2025, la toate instituțiile de învățământ preuniversitar din județul Constanța.”, se arată în comunicatul de presă.
Constanța se află sub cod roșu de ploi abundente, începând de marți seară. Cantitățile de apă vor ajunge până la 120 l/mp, anunță meteorologii. Avertizarea este valabilă până miercuri seară, la ora 23:00. Specialiștii avertizează că situația se poate agrava, iar avertizările pot fi prelungite sau ridicate la un nivel superior, în funcție de evoluția vremii.
Editor: IFA