You are currently viewing Ateliere educaționale, la Complexul Național Muzeal „Curtea Domnească”

Ateliere educaționale, la Complexul Național Muzeal „Curtea Domnească”

Complexul Național Muzeal „Curtea Domnească” Târgoviște organizează, în anul școlar 2025 – 2026, următoarele ateliere educaționale interactive, care se vor desfășura în spațiile sale muzeale:

1. Căsuțe din lut – un atelier care își propune să-i familiarizeze pe copii cu lumea satului, inclusiv prin modelarea și pictarea căsuțelor din lut (tel. 0728765319);

2. Povestea scrierii – un atelier care le va oferi participanților posibilitatea de a afla istoria scrierii, de a crea litere și de a ornamenta pagini de manuscris folosind tehnici, instrumente și suporturi de altădată (tel. 0728765319);

3. Vlad Țepeș – legendă sau adevăr? – o activitate prin intermediul căreia copiii vor afla istoria domnitorului Vlad Țepeș și vor modela Turnul Chindiei (tel. 0728765319);

4. Drumul firului de lână – un atelier în cadrul căruia elevii vor descoperi etapele prin care trece lâna până devine obiect vestimentar, vor confecționa o păpușă din lână sau vor țese un semn de carte (tel. 0728765319);

5. La șezătoare – o activitate care le va oferi copiilor posibilitatea de a realiza obiecte din lut (tel. 0745767438);

6. Potcoava norocoasă – o activitate care le va permite copiilor să descopere importanța semințelor și rolul lor în protejarea casei și le va oferi ocazia de a confecționa potcoave norocoase (tel. 0734519568).

Pentru înscrieri, cadrele didactice vor putea face programări la numărul de telefon precizat la fiecare dintre atelierele menţionate anterior, de luni până vineri, între orele 8:00 – 16:00, cu cel puțin 10 zile înainte de organizarea atelierului, în limita locurilor disponibile.

Taxa de participare este de 10 lei/elev pentru fiecare atelier.