Institutul Naţional de Cercetare – Dezvoltare în Informatică Bucureşti şi Politehnica Bucureşti, în parteneriat cu un consorțiu de instituții academice, de cercetare și din industrie, vor construi prima infrastructură naţională dedicată inteligenţei artificiale – RO AI Factory.
„ICI București și Politehnica București vor construi prima infrastructură națională dedicată inteligenței artificiale. România face un pas major în consolidarea capacităților sale digitale și de cercetare, devenind un actor cheie în transformarea digitală a Europei”, a declarat europarlamentarul PSD Victor Negrescu, vicepreședinte al Parlamentului European, care a anunțat selecția țării noastre în cadrul programului european.
Potrivit acestuia, prin RO AI Factory, ”România va dispune de un supercomputer de ultimă generaţie dedicat aplicaţiilor AI şi va oferi universităţilor, startup-urilor şi instituţiilor publice acces la infrastructuri, date, instrumente software şi programe de formare”.
Negrescu a precizat că domeniile prioritare sunt industrie, securitate cibernetică, sănătate, servicii publice digitale şi sisteme autonome
”România devine astfel parte activă a reţelei europene EuroHPC – AI Factories, consolidându-şi rolul în dezvoltarea etică şi competitivă a inteligenţei artificiale în Europa. Felicit echipele implicate pentru efort şi pentru colaborarea excelentă. Am trecut împreună peste obstacole greu de bănuit. Rezultatul confirmă că atunci când ne unim forţele, România poate fi în prima linie a inovaţiei europene”, a mai scris, pe Facebook, europarlamentarul social-democrat.
Editor: IFA















