Echipa de volei feminin CSM Târgoviște a început în forță noul campionat al Diviziei A2. Într-un meci susținut în deplasare, echipa dâmbovițeană, antrenată de Diana Neaga Calotă, a trecut de CSU Galați, cu scorul de 3-0 (27-25, 25-20 și 25-22), după ce a controlat de un capăt la altul ostilitățile de la fileu.
Sportivele de la CSM au arătat determinare, unitate și o evoluție sigură în momentele cheie. Jucătoarele au gestionat foarte bine finalurile strânse de set, confirmând forma bună cu care au început campionatul. Succesul de la Galați oferă târgoviștencelor un moral foarte bun pentru următoarele partide.
Runda viitoare, CSM Târgoviște va întâlni, acasă, pe CSM Iași 2020.
Pentru actuala stagiune, lotul echipei târgoviștene este alcătuit în mare parte din sportive din Târgoviște, tinere cu ambiție și dorință de afirmare, care vor trata fiecare meci cu seriozitate și respect față de competiție.
Obiectivul echipei în acest sezon este dezvoltarea unui nucleu solid de jucătoare formate local și promovarea voleiului târgoviștean. Fiecare antrenament și fiecare meci vor fi o oportunitate pentru aceste tinere sportive să dovedească muncă, disciplină și pasiune pentru joc.
Iată lotul de jucătoare pe care CSM Târgoviște mizează în stagiunea 2025-2026
Lorena Ilinca; Andreea Neagu, Andreea Puică, Mihaela Dumitru, Adriana Belcic, Denisa Bizdrigheanu, Ștefania Neagu, Natalia Preda, Ștefania Ionescu, Andreea Bontea și Ana Maria Vilău.
M.I.
















