Meteorologii anunţă că vremea se va răci considerabil, începând de luni, în cea mai mare parte a ţării, urmând ca de marţi temperaturile să se situeze sub cele normale pentru mijlocul lunii octombrie.
Potrivit prognozei ANM, luni, în regiunile sudice şi sud-vestice vremea se va menţine local normală din punct de vedere termic, iar în rest se va răci faţă de ziua precedentă, astfel că temperaturile vor fi ușor mai reci decât normalul datei din calendar.
„Acest fond atmosferic rece va determina o scădere a temperaturilor mâine (luni, n.r.) în jumătatea de nord a țării, iar de marți în toată țara se va resimți o răcire. Temperaturi care de marți încolo se vor situa în general între 9 și 17 grade, cu valori ușor mai ridicate doar în extremitatea de sud-vest a țării, spre 19 grade Celsius. Miecuri vor fi temperaturi maxime între 9 și 17 grade, cu 15 grade în Capitală, deci o vreme rece pentru mijlocul lunii octombrie”, a explicat meteorologul Mihai Huștiu.
„Marți dimineață așteptăm temperaturi în jurul a 0 grade prin nord-vestul țării, unde sunt condiții pentru brumă și îngheț. Iar miercuri și joi dimineață și chiar vineri dimineață temperaturi între -4 și 6 grade cu 3 – 4 grade în Capitală. Astfel ne așteptăm ca să apară bruma și înghețul, mai ales în jumătatea de nord a țării, izolat și prin rest. Cu alte cuvinte, urmează nopți și dimineți tot mai reci”, a transmis Mihai Huștiu de la Administrația Națională de Meteorologie.
Editor: IFA
















