You are currently viewing FC Pucioasa continuă seria înfrângerilor în Liga 3. Formația dâmbovițeană, codașă în Seria 4

FC Pucioasa continuă seria înfrângerilor în Liga 3. Formația dâmbovițeană, codașă în Seria 4

FC Pucioasa continuă să fie codașă în Seria 4 a Ligii 3. După opt etape disputate în actuala stagiune, gruparea de pe „Patrana” ocupă ultimul loc în serie, cu doar 3 puncte acumulate. Week-end-ul trecut, pe teren propriu, formația dâmbovițeană a suferit un nou eșec. De această dată, echipa antrenată de Marian Vătavu a fost învinsă de Teleajenul Vălenii de Munte, cu scorul de 1-0. Formația oaspete s-a impus l-a Pucioasa în urma golului marcat de Gabriel Șerban, semnat cu cinci minute înainte de finalul partidei.

„Echipa noastră a pierdut la limită duelul de pe teren propriu cu Teleajenul Vălenii de Munte, scor 0-1, într-un meci în care echipa noastră a arătat atitudine, determinare și a jucat de la egal la egal cu una dintre formațiile bune ale campionatului.

Deși rezultatul nu reflectă realitatea din teren, băieții noștri merită toată aprecierea pentru dăruirea și jocul solid arătat. Cu puțin mai mult noroc la finalizare, am fi putut obține cel puțin un punct”, se arată pe pagina de Facebook a clubului din Pucioasa, după eșecul cu Vălenii de Munte.

Runda viitoare, în deplasare, Pucioasa va da peste CSM Săcele.

M.I.