Deputatul social-democrat Carmen Holban a participat zilele trecute, alături de reprezentanți ai administrației dâmbovițene și ai sistemului județean de asistență socială, la o întâlnire cu Bianca Gavriliță, consul general al României la Bilbao.
Întâlnirea, găzduită de Consulatul României, a avut ca temă principală dezvoltarea relațiilor economice și sociale între județul Dâmbovița și comunitățile românești din Spania, dar și posibilitățile de atragere a investitorilor cu capital spaniol în județ.
„Am discutat despre atragerea investitorilor în Dâmbovița, inclusiv a celor cu capital spaniol, precum și despre colaborarea dintre comunitățile românești din Spania și autoritățile locale dâmbovițene”, a transmis deputatul Carmen Holban.
Un alt punct important al dialogului a vizat crearea unei structuri de sprijin pentru copiii instituționalizați din județ, care să funcționeze ca punte de legătură între românii din diaspora și acești micuți, oferindu-le sprijin și șanse reale la o viață mai bună.
La inițiativa și invitația consulului general Bianca Gavriliță, urmează să fie organizate întâlniri aplicate între instituțiile din Dâmbovița și structuri similare din Spania, cu accent pe proiecte economice și sociale menite să sprijine dezvoltarea județului.
„A fost o întâlnire constructivă, care deschide noi perspective de cooperare și schimb de bune practici în sprijinul comunității dâmbovițene”, a mai precizat deputatul Carmen Holban.
AUTOR: F.S.














