You are currently viewing Alexandru Munteanu, propus să devină noul premier al Republicii Moldova

Alexandru Munteanu, propus să devină noul premier al Republicii Moldova

Omul de afaceri Alexandru Munteanu, în vârstă de 61 de ani, urmează să fie propus pentru funcția de premier al Republicii Moldova de către Partidului Acțiune și Solidaritate (PAS), formațiunea care deține majoritatea în Parlament, a anunțat președintele formațiunii, Igor Grosu.

„PAS va aștepta validarea mandatelor de deputat de către CCM și convocarea ședinței Parlamentului de către Președinta Sandu, iar după constituirea fracțiunilor parlamentare, vom merge la Președintă cu candidatura lui Alexandru Munteanu pentru funcția de prim-ministru… Moldova are nevoie de cât mai mulți oameni bine pregătiți, cu experiență economică vastă, care să conducă efortul de aderare la UE și dezvoltare economică. Îi mulțumim domnului Munteanu, cu o carieră impresionantă, că a ales să se implice când țara are nevoie” a scris, potrivit deschide.md, Igor Grosu pe pagina sa de Facebook.

Reamintim că PAS a obținut 55 de mandate din 101 în noul Parlament, după alegerile din 28 septembrie 2025.

Alexandru Munteanu nu a fost implicat în viața politică și nu a avut vizibilitate în spațiul public. Într-o primă reacție, Munteanu recunoaște că poartă discuții cu liderii PAS, dar așteaptă validarea rezultatelor alegerilor.

”Am primit mai multe întrebări de la prieteni, parteneri din mediul de afaceri, colegi din societatea civilă și presă. Într-adevăr, port discuții cu Partidul Acțiune și Solidaritate în legătură cu candidatura la funcția de prim-ministru, căruia îi mulțumesc pentru încredere.

Nu am fost persoană publică și înțeleg necesitatea să ofer societății cât mai multă transparență și informații. Totodată, este important să mergem pe procedurile legale existente, să așteptăm validarea rezultatelor alegerilor de către CC, ședința de constituire a Parlamentului nou-ales și discuțiile cu doamna Președintă.

În ceea ce privește apariția unor informații în public, precizez că voi răspunde la toate întrebările, inclusiv despre faptul că nu l-am cunoscut, nu am avut vreo interacțiune sau parteneriat cu politicianul invocat. În plus, simpla prezență a unei companii în documentele Panama/Pandora Papers indică doar că această companie a fost înregistrată într-o jurisdicție cu regim fiscal special – o practică legală, folosită frecvent în investiții internaționale. Companiile pe care le dețin sau le-am administrat vreodată au fost constituite în conformitate cu legislația internațională, operațiunile au fost transparente și au respectat normele fiscale aplicabile”, a scris Alexandru Munteanu, pe Facebook.

Editor: IFA