You are currently viewing Universitatea Valahia, gazda primului curs dedicat economiei sociale din regiunea Dunării

Universitatea Valahia, gazda primului curs dedicat economiei sociale din regiunea Dunării

Ieri, 14 octombrie 2025, Institutul de Cercetare Științifică și Tehnologică Multidisciplinară al Universității Valahia din Târgoviște a găzduit prima întâlnire din cadrul Programului de instruire D4SEE, un demers educațional menit să sprijine dezvoltarea economiilor sociale din regiunea Dunării.

Evenimentul a fost organizat de Agenția pentru Dezvoltare Regională Sud-Muntenia, în calitate de lider al proiectului Danube4SEecosystem (D4SEE), împreună cu Advanced Technology Systems, partener al proiectului.

Programul de training și mentorat se desfășoară în cadrul proiectului Danube4SEecosystem – Consolidarea dezvoltării Economiei Sociale prin implicarea Autorităților Publice Locale în ecosistemul de sprijin al întreprinderilor sociale pentru o piață a muncii mai incluzivă în regiunea Dunării, finanțat prin Programul pentru Regiunea Dunării.

Scopul principal al programului este consolidarea competențelor manageriale, financiare și digitale ale întreprinderilor sociale, oferind participanților instrumente concrete pentru o dezvoltare sustenabilă și pentru o colaborare eficientă cu autoritățile locale.

În deschiderea întâlnirii, reprezentanții ADR Sud-Muntenia au prezentat stadiul actual al proiectului și principalele realizări din primele patru semestre de implementare, printre care lansarea platformei digitale D4SEE și definirea structurii programului de formare și mentorat.

Ulterior, participanții au fost implicați în sesiuni interactive de formare și ateliere practice, axate pe teme esențiale pentru dezvoltarea întreprinderilor sociale. Cursul a inclus module tematice precum: introducere în economia socială, comunicarea organizațională, managementul riscului, extinderea afacerii, marketing, ESG, finanțare, resurse umane și colaborarea cu administrația locală.

Proiectul D4SEE oferă participanților acces la mentorat de specialitate, instrumente aplicabile imediat în activitatea curentă, posibilitatea de a dezvolta parteneriate și certificare la finalul programului, precum și utilizarea platformei digitale D4SEE, destinată formării continue și schimbului de bune practici.

Evenimentul s-a încheiat printr-o sesiune de concluzii și recomandări, care au subliniat importanța cooperării regionale și a dezvoltării durabile a ecosistemului social în întreaga regiune a Dunării.

AUTOR: F.S.