You are currently viewing Aurelian Cotinescu: Românii nu mai vor privilegiați ascunși după avize consultative

Aurelian Cotinescu: Românii nu mai vor privilegiați ascunși după avize consultative

După două amânări succesive, Curtea Constituțională a României a respins, luni, proiectul de reformă a pensiilor magistraților, anunțând că legea a fost declarată neconstituțională în ansamblul său. Decizia vine într-un moment critic, în care unul dintre jaloanele esențiale din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), în valoare de sute de milioane de euro, depinde tocmai de această reformă.

Potrivit comunicatului CCR, judecătorii Curții au motivat decizia prin „lipsa avizului Consiliului Superior al Magistraturii, coroborată cu faptul că Guvernul nu a așteptat termenul complet de 30 de zile necesar pentru obținerea acestuia”. Pe fondul discuțiilor privind echitatea sistemului de pensii, cifrele oficiale arată că, în septembrie 2025, numărul beneficiarilor de pensii de serviciu a ajuns la 11.759 de persoane, dintre care peste 5.700 sunt magistrați, potrivit Legii 303/2022 privind statutul procurorilor și judecătorilor.

Reacțiile politice nu au întârziat, una dintre cele mai ferme venind din partea deputatului PNL de Dâmbovița, Aurelian Cotinescu, care a transmis un mesaj clar privind continuarea reformei și eliminarea privilegiilor din sistem.

Românii, primii afectați de valul dificultăților bugetare, nu mai vor privilegiați ascunși după avize consultative. Premierul Ilie Bolojan nu renunță la reforma pensiilor magistraților. Nu este o luptă cu cineva, ci o chestiune de corectitudine: nu putem avea două seturi de reguli – unele pentru cei mulți și altele pentru privilegiați”, a scris Cotinescu pe pagina sa de socializare.

Deputatul dâmbovițean a subliniat că decizia Curții este una de formă, nu de fond, iar reforma rămâne necesară și procedura pentru adoptarea sa va fi reluată.

„Majoritatea Curții a invocat lipsa unui aviz consultativ. Pe fond, soluția rămâne constituțională. Premierul a luat act, reluăm procedura și mergem înainte cu reforma”, a transmis parlamentarul liberal.

Pachetul de reformă propus prevede creșterea treptată a vârstei de pensionare la 65 de ani (pe parcursul a 10 ani), stabilirea unei vechimi totale de 35 de ani (dintre care minimum 25 în magistratură), calcularea pensiei ca 55% din media salariilor brute din ultimii cinci ani, precum și plafonarea acesteia la maximum 70% din ultimul venit net. Ieșirea anticipată ar urma să fie penalizată cu 2% pentru fiecare an înainte de vârsta de 65 de ani.

Continuăm reforma cu respect pentru cei care ne votează și ne pun pe funcții înalte și… privilegiate!”, a conchis Aurelian Cotinescu.

AUTOR: F.S.