You are currently viewing Elevii târgovișteni, în vizită la ISU Dâmbovița, pentru activități educative în cadrul programului „Școala Altfel”

Elevii târgovișteni, în vizită la ISU Dâmbovița, pentru activități educative în cadrul programului „Școala Altfel”

Săptămâna „Școala Altfel” a adus la Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Basarab I” al județului Dâmbovița zeci de copii și tineri dornici să descopere universul salvatorilor. În ultimele zile, pompierii militari au primit vizita elevilor de la Seminarul Teologic „Sfântul Ioan Gură de Aur” Târgoviște și de la Școala Gimnazială „Vasile Cârlova” Târgoviște.

Elevii au avut ocazia să afle cum decurge o zi din viața unui pompier, ce presupun misiunile de intervenție, dar și cât de importantă este prevenirea și reacția corectă în caz de urgență.

Pe parcursul vizitei, copiii au asistat la prezentarea autospecialelor și echipamentelor de intervenție, au descoperit modul de utilizare al accesoriilor de salvare și au purtat discuții interactive despre prevenirea incendiilor și comportamentul adecvat în situații de pericol. Elevii au adresat întrebări, au explorat autospecialele și au fost curioși să afle cât mai multe despre activitatea pompierilor dâmbovițeni.

Astfel de activități contribuie la formarea unei culturi de siguranță în rândul copiilor și la consolidarea relației dintre comunitate și salvatori”, au transmis reprezentanții ISU Dâmbovița.

Prin aceste inițiative, Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Basarab I” își continuă misiunea educativă, încurajând responsabilitatea, disciplina și spiritul civic încă din școală.

AUTOR: F.S.