Un nou studiu al Hospitality Culture Research 2025 arată o realitate îngrijorătoare: românii mănâncă tot mai rar la restaurant, preferând, în schimb, mâncarea livrată la birou sau acasă. Serviciile de livrare au ajuns să reprezinte 27% din piața HoReCa urbană, depășind pentru prima dată restaurantele clasice cu servire la masă (26%). O cifră care, dincolo de aparentul confort, vorbește despre ritmul accelerat și lipsa de timp a angajaților urbani, despre dependența de livrări rapide și despre transformarea mesei de prânz într-un gest mecanic, nu într-un moment de respiro și socializare.

Bonul mediu pentru o comandă livrată este de 61 de lei/persoană, comparativ cu 83 lei pentru o masă servită într-un restaurant. Diferența de preț este mică, dar efectele, spune Valentin Calcan, președintele Camerei de Comerț, Industrie și Agricultură Dâmbovița, sunt mari și de durată.

„Dacă știrea este adevărată, atunci suntem cu toții într-o situație extrem de alarmantă! Să nu ne mai mirăm că ne îndreptăm spre obezitate chiar de la vârste de sub 20 de ani, spre boli cardiovasculare, etc.”

Calcan, el însuși un om cu experiență în industria ospitalității, privește fenomenul cu o combinație de realism amar și ironie tăioasă. În opinia sa, România a pierdut nu doar obiceiul mesei așezate, ci și respectul pentru actul de a mânca.

„‘Cultura’ de a mânca la birou, chiar pe birou – o ciorbă aproape rece și un pui cu ceva lângă – nu ne face nici mai productivi, nici mai fericiți, nici mai sănătoși”, spune el, observând că modelul francez sau italian, unde birourile se golesc la prânz, pare pentru noi o fantezie.

În marile capitale europene, masa de prânz este un ritual social, un moment de reconectare cu viața, cu gustul, cu oamenii. În România însă, pauza de masă s-a transformat într-o comandă online, iar preparatul cald, într-o cutie de carton care lasă, după gust, un aer de fast-forward permanent, cu aport de grasimi nesanătoase și plastic.

„Cum să vină la noi MICHELIN Guide când noi mâncăm toată ziua meniul zilei sau covrigi?”, întreabă retoric Calcan, referindu-se la avalanșa de produse de patiserie și la cultura covrigului omniprezent, care a înlocuit, de-a lungul decadelor, orice pretenție de gust sau echilibru.

Și nu e doar o figură de stil; în România, numărul covrigăriilor a ajuns să rivalizeze cu cel al farmaciilor, o imagine aproape perfectă a unui paradox cotidian. Covrigul, simbolul micului răsfăț ieftin și rapid, a devenit emblema unei alimentații de supraviețuire, la fel cum farmacia de la colț e simbolul reparației inevitabile.

În acest context, Calcan se întreabă, ironic, dacă nu cumva ar trebui să existe un nou patronat în HoReCa.

„Poate mai bine ne lipsim de Federația Patronatelor din Industria Ospitalității, de FIHR, de FPTR, de Escoffier România și facem un singur patronat cu numele: ‘Meniul zilei & Covrigi’. Posibil ca în acest caz să fie un patronat cu un succes răsunător și să fie invitat la masă pentru discuții serioase chiar de către decidenții politici.”

În spatele ironiei, mesajul e dureros de clar: industria ospitalității românești riscă să piardă esența, gustul autentic, experiența culinară, educația gustului, într-o goană după livrări rapide și meniuri impersonale, la preț redus, dar oricum prea mare pentru ceea ce oferă.

„Aș vrea să cred că, la un moment dat, restaurantele cu pretenții vor renunța la livrările ‘meniul zilei’. Să păstrăm gustul, prospețimea, să mâncăm nu pentru că murim de foame, ci pentru plăcerea de a savura un preparat făcut cu dragoste.”

AUTOR: F.S.