Duminică, 26 octombrie 2025, Catedrala Mântuirii Neamului a fost sfințită în cadrul unei slujbe solemne, oficiate de Sanctitatea Sa Bartolomeu I, Patriarhul Ecumenic al Constantinopolului, și de Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, alături de un sobor impresionant format din 65 de ierarhi, 70 de preoți și 12 diaconi.
La evenimentul cu o profundă semnificație spirituală pentru întreaga națiune au participat mii de credincioși și peste 2.500 de invitați oficiali, printre care președintele Nicușor Dan, președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, premierul Ilie Bolojan, președinții celor două Camere ale Parlamentului, foștii șefi de stat Emil Constantinescu și Traian Băsescu, precum și Alteța Sa Regală Margareta, Custodele Coroanei Române, alături de Principele Radu.
Printre cei prezenți la ceremonie s-a aflat și președintele Consiliului Județean Dâmbovița, Corneliu Ștefan, care a descris evenimentul drept un moment de profundă trăire spirituală.

„Astăzi am luat parte, alături de zeci de mii de credincioși din întreaga țară, la slujba de sfințire a picturii Catedralei Naționale (…) au fost momente istorice, de mare însemnătate pentru credința și unitatea poporului român. Cu toții am simțit pacea, emoția și puternica încărcătură spirituală a acestui eveniment.
O zi cu adevărat binecuvântată!”, a transmis Corneliu Ștefan.


AUTOR: F.S
















