La data de 26 octombrie, în jurul orei 23.30, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Răcari, au oprit pentru control pe raza orașului Răcari, un autoturism condus de un bărbat, în vârstă de 36 de ani, din orașul Răcari.
În urma verificărilor efectuate, polițiștii au constatat faptul că șoferul nu ar deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.
Totodată, în urma testării acestuia în vederea depistării consumului de alcool, rezultatul a indicat o valoare de 0,88 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Ulterior, bărbatul a fost condus la spital, în vederea recoltării de mostre biologice necesare stabilirii cu exactitate a îmbibației alcoolice.
IPJ DÂMBOVIȚA
















