Sorana Cîrstea (35 de ani, locul 45 WTA) s-a calificat în sferturile de finală ale turneului WTA 250 de la Hong Kong, după o revenire spectaculoasă în fața australiencei Ajla Tomljanovic (32 de ani, locul 86 WTA).
Sportiva din Târgoviște a pierdut primul set, scor 4-6, dar a reușit să întoarcă soarta partidei, impunându-se în următoarele două acte, 6-4, 6-3. Partida a durat două ore și 23 de minute.
După meci, Sorana a recunoscut că, deși se bucură pentru calificare, se simte și trustă pentru sportiva eliminată.
„Mă bucură victoria, dar îmi pare rău că a trebuit să joc împotriva ei”, a spus Sorana Cîrstea despre confruntarea cu Ajla Tomljanovic, una dintre prietenele sale din circuitul WTA.
Prin această victorie, Sorana Cîrstea continuă parcursul excelent din turneul asiatic și își consolidează poziția în topul mondial, confirmând încă o dată forma bună arătată în ultima perioadă.
AUTOR: F.S
















