You are currently viewing Corneliu Ștefan, președinte PSD Dâmbovița: Trebuie să ne întoarcem la popor și să ne recâștigăm electoratul pierdut. Din cauza noastră

Corneliu Ștefan, președinte PSD Dâmbovița: Trebuie să ne întoarcem la popor și să ne recâștigăm electoratul pierdut. Din cauza noastră

Apel la responsabilitate politică, transmis de liderul PSD Dâmbovița, Corneliu Ștefan. Președintele organizației județene a făcut un exercițiu lucid și deloc comod de autoanaliză, înaintea Congresului Partidului Social Democrat, programat pentru 7 noiembrie 2025.

„Mesajul pe care-l dăm astăzi, și mesajul pe care îl vom avea pe 7 noiembrie, la Congresul Partidului Social Democrat, trebuie să fie despre România. Trebuie să mergem la fiecare român acasă, să stăm de vorbă în fiecare comunitate locală și să ne întrebăm: ce vom face noi, de astăzi, pentru a ne recupera electoratul? Este cea mai mare misiune pe care o avem noi, cei care vom conduce Partidul Social Democrat în perioada următoare, până în 2028”, a spus Corneliu Ștefan.

Liderul social-democrat a subliniat că pierderea unei părți din electorat s-a produs „din cauza noastră”, afirmând că este momentul ca partidul să-și asume propriile greșeli și să revină mai aproape de oameni.

Trebuie să ne asumăm greșelile pe care le-am făcut. Electoratul l-am pierdut, în primul rând, prin erorile de la nivel central. În al doilea rând, prin oamenii pe care i-am promovat. Și în al treilea rând, prin modul în care ne-am comportat față de populație, față de propriii noștri susținători.

Corneliu Ștefan a făcut apel la o reconectare autentică între conducerea partidului și comunitățile locale.

„Trebuie să ne întoarcem la popor. Să stăm de vorbă cu fiecare om în parte, pentru că mesajele pe care le transmitem la nivel central trebuie să fie mesajele venite de jos, de la oameni.”

AUTOR: F.S.