You are currently viewing PSD Dâmbovița: Găeștiul, batjocorit de fostul primar. Grigore Gheorghe – omul care refuză să plece!

PSD Dâmbovița: Găeștiul, batjocorit de fostul primar. Grigore Gheorghe – omul care refuză să plece!

Organizația județeană PSD Dâmbovița reacționează ferm la situația administrativă și politică din orașul Găești, acuzându-l pe fostul primar Grigore Gheorghe că refuză să accepte pierderea funcției și că încearcă, prin diferite demersuri, să blocheze procesul electoral programat pentru luna decembrie.

Potrivit comunicatului transmis de formațiunea social-democrată, fostul edil ar fi solicitat Guvernului anularea alegerilor locale parțiale din 7 decembrie, „ca și cum Găeștiul ar fi proprietatea lui personală”. PSD Dâmbovița califică gestul drept „o dovadă de dispreț față de oraș și de locuitorii săi”, acuzându-l pe Grigore Gheorghe că „trage sforile din umbră și refuză să facă pasul în spate, deși nu mai are dreptul legal de a ocupa funcția”.

Ahtiat după putere și de teamă că va pierde și postul de administrator public, pe care și l-a făcut singur cadou, trage sforile din umbră, încercând să rămână agățat de influență cu orice preț”, se arată în comunicatul semnat de Biroul de Presă al PSD Dâmbovița.

Social-democrații consideră că situația actuală de la Găești este „un test moral pentru comunitate”, susținând că orașul „s-a săturat de aroganță, minciuni și jocuri de culise”.

În document se mai arată că „alegerile din 7 decembrie reprezintă, de fapt, un referendum moral asupra modului în care a fost condus orașul în ultimii ani”.

Partidul Social Democrat are deja desemnat un candidat pentru funcția de primar la Găești — Alexandru Iorga, actual consilier local, anunțat oficial în cadrul organizației județene și considerat de PSD drept „omul care poate aduce schimbarea și normalitatea în administrația locală”.

AUTOR: F.S