La Grădinița cu Program Prelungit Petrești, în parteneriat cu Școala Gimnazială Petrești, s-a desfășurat cea de-a III-a ediție a Festivalului „Toamna în poveste și culori”, un eveniment devenit deja tradiție în comunitate.
Într-o atmosferă de sărbătoare autentică, elevii claselor pregătitoare și ai ciclului primar au adus la viață frumusețea toamnei prin decoruri pline de culoare, coșuri bogate cu fructe de sezon, plăcinte și gogoși tradiționale, ateliere de creație și numeroase activități interactive.
Evenimentul a reunit elevi, cadre didactice, părinți și reprezentanți ai administrației locale, printre care și primarul comunei Petrești, Lucian Daniel Andrei, care a transmis un mesaj de apreciere tuturor celor implicați.
„Felicitări tuturor pentru participare și implicare! A fost o bucurie să fiu alături de copii, dascăli și părinți într-o zi plină de culoare, zâmbete și emoție.”

AUTOR: F.S
















