You are currently viewing Edu4All la Universitatea „Valahia” din Târgoviște – soluții universitare pentru echitate și incluziune în educație

Edu4All la Universitatea „Valahia” din Târgoviște – soluții universitare pentru echitate și incluziune în educație

Universitatea „Valahia” din Târgoviște, prin Departamentul Științele Educației al Facultății de Teologie și Științele Educației, a organizat conferința „Edu4All – Soluții universitare pentru acces echitabil și incluziune în învățământul superior”, desfășurată în cadrul proiectului CNFIS-FDI-2025-F-0417, finanțat de Ministerul Educației.

Evenimentul a adus în prim-plan teme esențiale pentru învățământul actual – echitatea, incluziunea și șansele egale în educație – și a reunit cadre universitare, inspectori școlari, directori de școli și studenți ai specializării Pedagogia Învățământului Primar și Preșcolar.

Dialogul a fost ghidat de lect. univ. dr. Mariana Dogaru, președintele ARACIP, și conf. univ. dr. Alina Anghel, coordonatorul grantului, în prezența conf. univ. dr. Claudia Gilia, președintele Senatului universitar, prof. univ. dr. ing. Henri George Coandă, prorector pentru Învățământ și Asigurarea Calității, și prof. univ. dr. habil. Marian Vîlciu, prorector pentru Probleme Sociale și Studențești.

Au mai participat prof. Carmen Elena Păunescu, inspector pentru proiecte educaționale și învățământ special, și dr. ing. Bogdan Sălișteanu, șef Serviciu Tehnologia Informației, Digitalizare și Proiecte în cadrul UVT.

Un moment important al evenimentului l-a constituit lansarea platformei digitale ValahiaEdu4All (edu4all.valahia.ro), un instrument inovator de sprijin universitar, comunicare și resurse educaționale deschise.

Educația incluzivă și accesul echitabil sunt fundamentele unei societăți moderne și solidare. Universitatea Valahia rămâne un partener activ în sprijinul tuturor celor care cred în puterea educației de a transforma vieți”, a subliniat conf. univ. dr. Claudia Gilia, președintele Senatului UVT.

AUTOR: F.S