You are currently viewing Baschetbalistele de la CSM CSU Târgoviște, înfrângere în duelul cu Rapid București. Formația din Capitală, la toate capitolele peste dâmbovițence

Baschetbalistele de la CSM CSU Târgoviște, înfrângere în duelul cu Rapid București. Formația din Capitală, la toate capitolele peste dâmbovițence

Echipa de baschet feminin CSM CSU Târgoviște a încheiat printr-o înfrângere duelul cu Rapid București, susținut astăzi, în etapa a 5-a a LNBF. Pe teren străin, formația dâmbovițeană s-a înclinat cu 56-85 (13-26, 17-20, 12-20, 14-19), după ce gruparea din Capitală s-a aflat neîncetat la conducerea scorului și a ostilităților din teren.

Sportivele antrenate de Cătălin Tănase au avut parte de puține momente bune pe parcursul jocului, când au reușit să își echilibreze ritmul și să găsească soluții în atac. Târgoviștencele au luptat până la final, încercând să reducă diferența și să mențină intensitatea în apărare.

Marcatoarele Târgoviștei în disputa cu Rapid au fost A. Chivu 4 p, J. Hollingshed 4, G. Irimia 8, B. Voica-Nagy 5, T. Manea 10, L. Austin 8, L. Radulovic 8, B. Nan 2 și I. Ozzy Momodu 7.

Cu 6 puncte acumulate, CSM CSU Târgoviște ocupă locul 6, cu 6 puncte acumulate. Etapa viitoare, acasă, formația dâmbovițeană va da peste CS Universitatea Cluj-Napoca.

M.I.