În ultimii ani, conceptul de economie circulară a devenit o expresie la modă în discursurile publice, în strategiile corporatiste și în politicile guvernamentale. De la branduri de haine care promit reciclarea completă a materialelor, până la companii IT care anunță produse „eco-friendly”, economia circulară pare să fie noul ideal economic al secolului XXI. Dar cât din acest entuziasm se traduce în acțiuni concrete și cât reprezintă doar o strategie de imagine?
La bază, economia circulară propune o transformare radicală a modului în care producem și consumăm. Spre deosebire de modelul economic tradițional – liniar – bazat pe schema extrage–produce–consumă–aruncă, economia circulară urmărește să mențină resursele în uz cât mai mult timp, prin reciclare, refolosire și reparație. Astfel, deșeurile devin resurse, iar impactul asupra mediului este diminuat semnificativ. Conceptul este susținut de Uniunea Europeană, care l-a integrat în Pactul Verde European, cu scopul de a atinge neutralitatea climatică până în 2050. Totuși, trecerea de la teorie la practică este dificilă. Multe companii folosesc termenul „circularitate” mai degrabă ca instrument de marketing decât ca strategie reală de transformare. De exemplu, unele branduri de modă promovează colecții „sustenabile” fabricate din materiale reciclate, dar continuă să producă în masă, în condiții care generează un volum uriaș de deșeuri textile. Aici, economia circulară devine un paravan pentru greenwashing – practica de a crea o imagine ecologică falsă pentru a atrage consumatorii preocupați de mediu.
Pe de altă parte, există și exemple pozitive. În Europa de Nord, unele orașe au implementat politici publice care încurajează repararea obiectelor și reducerea risipei. În Olanda, de pildă, guvernul sprijină firmele care proiectează produse ușor de demontat și refolosit. De asemenea, startup-uri din întreaga lume dezvoltă soluții inovatoare: materiale biodegradabile, ambalaje reutilizabile și platforme digitale pentru schimbul de resurse între companii. Aceste inițiative demonstrează că economia circulară poate fi mai mult decât un concept frumos – poate deveni o realitate economică viabilă.
În România, discuția abia începe să prindă contur. Deși există proiecte locale de colectare selectivă, reciclare sau recondiționare, infrastructura este încă deficitară. Potrivit datelor Eurostat, România reciclează mai puțin de 15% din deșeurile municipale, mult sub media europeană. Lipsa de educație ecologică, birocrația și interesul redus al marilor companii fac ca tranziția spre circularitate să fie lentă. Totuși, apar inițiative promițătoare – de la afaceri mici care repară electronice, până la platforme de vânzare a hainelor second-hand sau proiecte de economie socială. Pentru ca economia circulară să devină o soluție reală, este nevoie de o schimbare sistemică. Guvernele trebuie să creeze stimulente fiscale și legislative clare, companiile trebuie să investească în inovație și transparență, iar consumatorii trebuie să-și schimbe obiceiurile de consum. Circularitatea nu poate exista doar la nivelul produsului; trebuie să devină o cultură economică, un mod de gândire integrat în toate etapele producției și consumului. Economia circulară nu este doar un trend de marketing – dar riscă să devină unul dacă rămâne la stadiul de slogan. Ea are potențialul de a redefini relația dintre economie și natură, însă doar prin acțiuni coerente, măsurabile și asumate. Astfel, circularitatea nu este o opțiune estetică, ci o necesitate strategică pentru viitorul planetei.
Pasionată de artă în toate formele ei, Alexandra Marinescu este master al Facultății de Științe Politice, Litere și Comunicare, Universitatea Valahia din Târgoviște.
