You are currently viewing Un bărbat din Neamț s-a împușcat în cap, în timpul unei transmisiuni live pe internet

Un bărbat din Neamț s-a împușcat în cap, în timpul unei transmisiuni live pe internet

Un bărbat din județul Neamț a fost rănit grav, după ce s-ar fi împușcat în timp ce era live pe o rețea de socializare.

Conform IPJ Neamţ „la data de 3 noiembrie a.c., în jurul orei 16:30, poliţiştii din cadrul Poliţiei municipiului Roman au fost sesizaţi de un bărbat, din judeţul Galaţi, cu privire la faptul că a văzut în cadrul unui live, pe o platformă de socializare un bărbat, care s-ar fi împuşcat cu o armă”.

La faţa locului au fost trimise patrule din cadrul Biroului Ordine Publică Roman şi echipaje medicale.

În curtea imobilului a fost identificat un bărbat, de 74 de ani, din Roman, care avea o plagă împuşcată la nivelul capului. Bărbatul a fost intubat și ventilat mecanic, fiind ulterior transferat la Spitalul de Neurochirurgie din Iași, în stare gravă.

„Bărbatul prezenta semne vitale, fiind transportat la spital, în vederea acordării de îngrijiri medicale. Bărbatul figurează ca deținător de arme letale. Acestuia i-a fost anulat permisul de armă, însă se afla în interiorul termenului legal de depunere a acestora la un armurier autorizat”, a transmis IPJ Neamț.

„Bărbatul prezenta o plagă prin împușcare la nivelul capului. A fost stabilizat și trimis la Iași pentru îngrijiri de specialitate”, au precizat reprezentanții unității medicale.

Editor: IFA