Peste un milion de persoane au primit deja prima plată prin cardurile pentru alimente, iar alte 200.000 de carduri se află în curs de livrare prin Poșta Română, a anunțat, marți, ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene, Dragoș Pîslaru, relatează Agerpres.
„Cardurile de alimente vor avea două încărcări în anul acesta. Prima încărcare am făcut-o deja. Peste un milion de carduri au fost încărcate și aceste plăți au fost făcute luna trecută. A doua plată de 125 de lei este în luna decembrie, așa cum am anunțat”, a anunțat Pîslaru, precizând că aceste carduri, pentru anul 2025, s-au redus de la 2,3 milioane de persoane vulnerabile la 1,2 milioane.
„După un an electoral 2024 în care s-au folosit destul de multe plăți către populația vulnerabilă și în care cardurile acestea au ajuns la aproximativ 2,3 milioane de oameni, repet, un an electoral, luați în calcul ce vă spun pentru că este important, la sfârșitul anului 2024 Guvernul de atunci, realizând că nu mai sunt bani, nici bani europeni pentru a putea acoperi aceste lucruri, au redus eligibilitatea numai la anumite categorii”, a spus ministrul.
Este vorba despre cei care au indemnizații sociale, 1.281 de lei-venit lunar și persoanele cu venituri de sub 2.000 de lei.
Editor: IFA
















