You are currently viewing Rotary Club Târgoviște marchează 25 de ani de prietenie și dăruire printr-un nou bal caritabil

Rotary Club Târgoviște marchează 25 de ani de prietenie și dăruire printr-un nou bal caritabil

Rotary Club Târgoviște sărbătorește 25 de ani de activitate dedicată comunității printr-un eveniment cu tradiție, Balul Caritabil „Seara Inimilor Unite – 25 de ani de prietenie și dăruire”, care va avea loc vineri, 22 noiembrie 2025, la Hotel Valahia – Grădina de Vară, începând cu ora 19:00.

Evenimentul are și de această dată scop caritabil. Fondurile colectate vor sprijini 70 de copii ai Centrului de zi „Sfânta Maria”, prin achiziția unor table inteligente și proiectoare senzoriale folosite în terapia vizuală și cognitivă. Aceste echipamente moderne contribuie la dezvoltarea atenției, coordonării și echilibrului emoțional al copiilor cu autism și sindrom Down, oferind o terapie interactivă și eficientă.

„Ca președinte al Rotary Club Târgoviște, trăiesc cu o reală bucurie acest moment în care aniversăm 25 de ani de prietenie, implicare și dăruire. Sunt ani în care Rotary în Târgoviște a însemnat caracter, respect, solidaritate și fapte concrete care au schimbat destine. Balul caritabil din acest an nu este doar un eveniment — este o continuare firească a acestui drum. Este semnul că binele se transmite, se multiplică și se păstrează viu atunci când este făcut împreună”, a declarat Cătălin Pechea, președintele Rotary Club Târgoviște.

Balul aniversar va reuni invitați speciali, momente artistice și o atmosferă elegantă, sub deviza „Unite for Good”. Invitații speciali ai serii vor fi Iana Novac și Alexandra Ușurelu.

Participarea se face pe bază de invitație, taxa de participare fiind de 500 lei, iar dress code-ul – Black Tie.
Pentru detalii și rezervări: 0722 587 444.

AUTOR: F.S.