You are currently viewing Târgul Pescăresc, organizat în curtea Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale

Târgul Pescăresc, organizat în curtea Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale

Ministrul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, Florin Barbu, a deschis astăzi oficial „Târgul Pescăresc – voie bună și pește românesc”, organizat în curtea Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale.
Ministrul a salutat producătorii prezenți, a discutat cu aceștia despre provocările și oportunitățile din domeniul pescuitului și acvaculturii și a încurajat continuarea investițiilor în valorificarea resurselor acvatice românești.
În perioada 7 – 9 noiembrie 2025, vizitatorii sunt așteptați să descopere o gamă variată de preparate din pește și produse tradiționale românești, oferite de producători din toate regiunile țării.

De la borșul de pește dobrogean și zacusca din pește, până la salate de icre, batog afumat și vinuri românești – toate vor putea fi degustate într-o atmosferă autentică, inspirată din frumusețea Deltei Dunării.
Momentele artistice, portul popular și demonstrațiile meșteșugarilor vor completa experiența, transformând curtea MADR într-un spațiu al tradiției, al gustului autentic și al bunei dispoziții.
Editor: IFA