You are currently viewing Un medic pediatru din Cluj, găsit mort pe holul spitalului când era de gardă

Un medic pediatru din Cluj, găsit mort pe holul spitalului când era de gardă

Vineri, la Spitalul de Pediatrie 1 din Cluj-Napoca, medicul Eva Kiss, în vârstă de 66 de ani, a fost găsită fără viață în timpul unei gărzi, conform News.ro.

Potrivit purtătorului de cuvânt al spitalului, Daniela Dreghiciu, doctorița Kiss avea probleme de sănătate.

,,Într-adevăr, unul dintre colegii noștri a decedat. Regretăm enorm, e dramatic să îți pierzi astfel un coleg și un prieten. Avea probleme medicale, însă era un adevărat profesionist”, a declarat Dreghiciu, pentru presa locală.

Conform Poliției Cluj, în data de 7 noiembrie, în jurul orei 06.30, polițiștii au fost sesizați despre faptul că o femeie de 66 de ani, medic în cadrul spitalului, ar fi fost găsită în stare de inconștiență.

„Echipajul medical sosit la fața locului a efectuat manevre de resuscitare, însă, din nefericire, a fost constatat decesul persoanei în cauză. A fost dispusă efectuarea unei expertize medico-legale pentru stabilirea cauzei decesului. Cercetările sunt continuate pentru clarificarea tuturor împrejurărilor în care a survenit decesul sub aspectul infracțiunii de ucidere din culpă”, a transmis IPJ Cluj.

Eva Kiss avea funcția de șef de lucrări și medic primar pe secția de Pediatrie.

Editor: IFA